Bidencare după Obamacare? Americanii riscă să ajungă mai chinezi decât China

Joe Biden a fost desemnat candidat la președinție al Partidului Democrat pentru a apăra “centrismul” mainstream relativ neoliberal (cu accente puternic social-democrate) de “populismul” hibrid (și deseori contradictoriu) al lui Donald Trump, care a amestecat măsuri clasic-liberale, cum ar fi reducerea impozitării și a reglementărilor cu unele pur intervenționiste, cum ar fi barierele comerciale protecționiste sau sprijinirea “campionilor” autohtoni prin ajutoare de stat.

Presiunea electorală a obligat însă tabăra Biden să “vireze” mult la stânga. Iar presiunea respectivă nu a dispărut câtuși de puțin după alegeri. Asta pentru că aripa radicală a democraților și-a consolidat puterea, atât în partid, cât mai ales în Congres. Iar după “insurecția” letală de la Capitoliu din 6 ianuarie, noul președinte va fi cu atât mai presat să ia măsuri care cel puțin ca imagine să poată fi “vândute” ca reprezentând opusul absolut a tot ceea ce a însemnat regimul Trump.

Astfel, se scapă din vedere că, în multe privințe, Trump mai mult a vorbit decât a făcut, acesta fiind, cred, și adevăratul motiv pentru care a pierdut alegerile. Iar una dintre multele promisiuni neîndeplinite a fost anularea radicalei reforme etatiste a sănătății rămasă sub numele de Obamacare. Și care, deși extrem de stufoasă și alambicată pe hârtie (întregul corpus de reglementare are mii de pagini), înseamnă în esență, pe lângă impunerea obligației de a cumpăra asigurare de sănătate (sub amenințarea unor amenzi masive), majorarea primelor de asigurare pentru clasa de mijloc în scopul subvenționării asistenței medicale pentru contingente din ce în ce mai mari de persoane.

Și e foarte posibil ca presiunea politică de care vorbeam să oblige administrația Biden să majoreze beneficiile de sănătate subvenționate de care au parte cei neasigurați, iar costurile să fie suportate atât de contribuabili, de la bugetele statului/statelor, cât și de asigurați, prin creșterea primelor. Ba chiar să împingă designul asigurărilor de sănătate americane către ceea ce își doresc partizanii lui Bernie Sanders, respectiv așa-numitul Single Payer System, un sistem propriu-zis de stat cu contribuții obligatorii adunate de la cei care își permit, foarte asemănător în fond cu ceea ce avem noi în România.

Iar aici merită să ne întrebăm dacă nu cumva americanii riscă să devină mai chinezi decât China. De ce? Pentru că oricât de comunist ar fi (declarativ și factual), regimul de la Beijing reține totuși în arhitectura sa instituțională elemente puternice de meritocrație, specifice mai degrabă capitalismului. De exemplu, în contradicție cu principiul marxist potrivit căruia fiecăruia trebuie să “i se dea după nevoi”, fără să se analizeze condițiile particulare ale fiecărui individ, China nu dă beneficii decât după teste detaliate. Sistemul său de “credit social”, bineînțeles că totalitar în esență, are și rolul de a cunoaște în mod intim cât de meritoriu este fiecare individ pentru societate. Măcar ca deziderat, chinezii își propun să îi sprijine doar pe acei indivizi care au demonstrat că s-au străduit onest să fie productivi și nu doar așteaptă “pomeni”.

Iar sub administrația Biden, SUA, teoretic cel mai capitalist stat al planetei, riscă ca, dimpotrivă, să transforme statutul de caz defavorizat din întâmplare nefericită în titlu de glorie. Beneficiile să se transforme din excepție în regulă, pentru anumite grupuri “oprimate” selectate în special pe bază de rasă și gen. Sistemul de credit social chinez este pe cale să fie implementat în SUA în numele progresului și “justiției sociale”, înlocuindu-se meritul cu identitatea. 

Articol apărut iniţial în publicaţia Profit.ro