Econometriştii au un rol ingrat în România

Modelele cantitative, ca urmare a faptului că sunt eminamente rezultatul unor calcule econometrice, suferă atunci când există un cadru legislativ incert şi impredictibil.

Această situaţie nu este una neapărat neobişnuită în România, unde execuţia bugetară se realizează pe bază de rectificări succesive şi se schimbă permanent cadrul fiscal. De asemenea, ştim de mai multă vreme de ce nu ni poate pune eticheta de economie macrostabilă, în contextul în care lipseşte un „core” de companii în sfera cărora să se creeze PIB-ul şi de la care să se încaseze constant taxe.

Iar cel mai bine când vorbim de lipsa de stabilitate ne uităm la felul disporţionat în care se formează PIB-ul pe trimestre, legat direct de execuţia bugetară.

Spun aceste lucruri şi pentru că marii contribuabili, în sfera cărora se creează PIB-ul, ar trebui ca atunci când condiţiile de pe piaţa internă se înrăutăţesc să fie capabili să se diversifice imediat pe pieţele din regiune. Dar dacă acest lucru nu se întâmplă, înseamnă că potenţialul productiv e redus şi că în rolul de firme mari joacă retailerii, ce încearcă să-şi conserve această stare acaparând o parte cât mai mare din piaţă, eliminând, practic, competiţia.

Iată, aşadar, la ceea ce duce mediul de afaceri ostil de la noi. Nu prea seamănă a economie de piaţă. De aceea companiile străini nu prea capitalizează în România.

Dar să ne întoarcem la început, pentru că am zis că această situaţie nu e neapărat neobişnuită pentru o ţară ca a noastră. Surprinzătoare sunt doar noile iniţiative legislative, ceea ce permite din ce în ce mai greu să se facă modelare cantitativă, în aşa fel încât să fie incluse în model toare ideile năstruşnice ale politicienilor.

Mai ales că la noi nu avem 40% companii „core”, de unde se vede un context extrem de fluctuant, oricât ar încerca marketingul să-i convingă pe specialişti că sunt multe companii de încredere şi să extrapoleze în consecinţă.

Din păcate însă, astfel de „politici” nu pot induce încredere, fiindcă ele cultivă lipsa de responsabilitate la modul consimţit şi acceptat. Motiv pentru care nu pot genera niciodată predicţii credibile. Nu au cum să ancoreze anticipaţii. Ia uitaţi-vă la încrederea în consum la români. Au vreo relevanţă în aceste circumstanţe noţiuni precum PIB potenţial şi rata naturală a dobânzii? Despre ele se poate discuta în economii cu evoluţie stabilă, cadrul legislativ neschimbat şi cu o filosofie de a gestiona marii contribuabili coerentă şi apropiată de realitate. În astfel de companii contractele se respectă sau înţelegerile se încheie printr-un gentlemen’s agreement, o simplă strângere de mână.

Într-un mediu stabil e foarte uşor să fii gentleman, în cel de la noi nu ai cum. Şi această observaţie e foarte greu de surprins de calculele econometrice. Din această cauză, rolul econometriştilor în România este unul ingrat, dar pe deplin asumat.