OMUL NOU a fost mai întâi legionar și abia apoi comunist

 

Ca să se vadă cum seamănă curentele colectiviste ca două picături de apă, iată cum a glăsuit Căpitanul: “În acest om nou va trebui să învieze toate virtuțile sufletului omenesc”.

 

 

După care a continuat: “Revoluția legionară și școala omului nou român trebuie ancorate în oceanul adânc al destinului românesc”.

 

 

“Lacrimile și sângele vărsat devin nestemate pe cununa cea nepieritoare a Neamului”.

 

 

Și aici intervine Ceaușescu, care zice, cu ocazia Tezelor Congresului XIV PCR de “punerea pe picioare a activităților ideologice, politice și educaționale menite să creeze Omul Nou”: “Intenționăm să perfecționăm cel mai nobil produs al naturii: omul, creatorul a tot ceea ce există în societate”.

 

 

Organul CC al PCR, Scânteia, continuă spusele liderului care nu recunoaște că s-a inspirat de la legionari (știți cum e, unii … și alții nu recunosc): “Munca este chiar laboratorul în care Omul Nou ia formă”.

 

 

Este fix cum scrie și acest preot legionar în articolul de mai jos, când povestește cum Căpitanul a vrut să înțeleagă pe omul nou, omul muncii în slujba Luminii.

 

De unde se vede, că Păstorel Teodoreanu are din nou dreptate:
Căpitane,
Nu fi trist!
Garda merge înainte
Prin partidul comunist!

 

Aici martirul neamului Ion Antonescu împreună cu Horia Sima în uniforme legionare, salută cu salutul fascist sub portretul lui Corneliu Zelea Codreanu

 

 

Iar formația vocal instrumentală de fete Secret (varianta românească a trupei rock americane The Runaways) se apucă – imediat după 1990 – să cânte piesa: Dimineața OMUL NOU se coboară la metrou