Presa a devenit hobby, dar cei care nu plătesc pentru munca prestată nu sunt în măsură să pună condiții

E o problemă principială care mă macină. Pe vremuri, în presă, cine adăuga conținut unei publicații era plătit în funcție de cantitatea, calitatea și importanţa muncii prestate, cum le place comuniștilor să spună.

Acum, trei sferturi din munca specialiștilor/analiștilor e pro bono. Adică, munca a devenit hobby.

Muncă-hobby, în fine asta, “n-avem buget”, după cum obişnuieşte să zică pe un ton preţios un decident de politică editorială. Cu ceea ce nu mă pot obișnui, însă, este că nu poți pune condiţii când nu plătești. E imoral sau cu##ăsăresc!

Cu alte cuvinte, zici “mulțumesc fumos” pentru ceea ce primești sau dai doar din cap ori ridici pălăria, dar nu ești în măsură să condiționezi ori să ciunteşti actul redacțional dacă nu-i achiți contravaloarea.

Nici să pretinzi drepturi de autor terților nu ai voie, dacă n-ai plătit și n-ai încheiat un contract prin care ele îţi sunt cesionate.Cel puțin așa se întâmplă în capitalism, iar calul de dar nu se caută la dinți.