Revoluţia informatică aduce bine cu cea bolşevică

Bitcoin, de la bit – unitatea de bază în IT și coin – monedă, despre care Joseph Stiglitz – laureat Nobel în 2001 – spune că nu a auzit pe nimeni să furnizeze un argument prin care să susțină că e util din punct de vedere social.

Sigur că IT-ul nu poate fi inclus pe de-a întregul în zona de inutilitate socială, dar are o parte importantă. Ia gândiți-vă cum trăiesc companiile de pe urma update-urilor devenite obligatorii, deși nu-s neapărat necesare.

Iar în măsura în care IT-ul e supraevaluat ca utilitate extrage niște rente. La fel ca multinaționalele ce au un sistem de lobby atât de puternic încât bunurile și serviciile produse, chiar dacă nu-s indispensabile au căpătat acest statut prin efectul legii. Ca atunci când ai firmă și statul te obligă să ai cont la bancă pentru a te lăsa să funcționezi.

Dar poate că nu v-ați prins, însă în acest mod, pe lângă sistemul de impuneri de stat au apărut și niște taxe private, ca să nu existe niciun dubiu în privința zicerii lui Marx: “Există o singură cale de a ucide capitalismul: prin taxe, taxe și iar taxe”.

Și pe lângă taxele publice sau private, tot cu rolul de a controla cererea agregată , mai există și prețurile utilităților publice. Iar când se încarcă populaţia cu tarife la utilităţi şi taxe până la nivelul veniturilor, se ajunge la sclavagism. Ceea ce înseamnă că nu se doreşte crearea unei clase de mijloc care să economisească.

Dar nu aceasta vreau să fie neapărat perspectiva acestui articol, ci aceea că-i o regulă verificată de-a lungul istoriei: capitaliștii devin socialiști pe măsură ce-și extind și-și consolidează businessul. Acest lucru se vede în momentul de față și în IT. În perioada romantică a revoluției informatice din Silicon Valley, pe un calculator IBM, programele erau compatibile indiferent dacă aveai un model 286 sau 486.

Astăzi, Windows 7, 8 si 10 nu merg pe orice configurație. Dacă le vrei, ești obligat să-ți schimbi și hardul, și softul. Mai mult, dacă nu faci update-urile cerute de producător, constați că nu-ți mai merge sistemul.

Și reiterez, upgradarea a devenit o obligație, nu mai e o opțiune liberă a clientului. Dacă dorești să rămâi la Windows XP, n-ai cum. Clienților li se încalcă libertatea de a alege. Socialismul informatic a înlocuit capitalismul informatic.

Să fim cinstiți însă: nimănui nu-i place capitalismul. Capitalismul pe bune, economia de piață adevărată. Cea în care talentul, competențele, puterea de munca și inspirația personală determină averea și nivelul de trai al fiecăruia. În care statutul social depinde direct de capacitatea de a anticipa și de a satisface de fiecare dată mai bine decât alții nevoile semenilor. În care nimeni nu este protejat de concurență, nici un succes nu e definitiv și nici o avere nu e ferită de ruină.

O astfel de lume n-ar fi câtuși de puțin o junglă marcată de agresivitate și lăcomie, în care oamenii și-ar fi lupi unii altora, după cum sună refrenul stângii. Dimpotrivă. Pe de altă parte, nici n-ar fi o lume comodă. Mai precis, n-ar fi lejeră pentru cei care trăiesc extrem, extrem de comod în prezent.

Cei pe care i-am menționat mai sus se comportă exact ca membrii unei trupe rock care a scos un album de succes, iar după aceea trăiește din fructele succesului respectiv ani întregi, fără să se obosească să recâștige admirația publicului și fără să facă măcar efortul de a-i întâlni pe fanii care cumpără albumul, în concerte.

Exemplul nu e ales la întâmplare. Artiștii și inginerii inovatori, ca să dăm doar două exemple, își pot construi averi masive pe baza unei singure idei avute în viață, din cauza legilor care protejează “copyright-ul” și “drepturile de proprietate intelectuală”.

N-ar fi cinstit, însă, să ne limităm la aceste exemple. Problema este sistemică și generalizată. Întregul sistem economic mondial pare construit pentru a proteja privilegii dobândite. E profund neplăcut să fii nevoit să trăiești uitându-te în permanență peste umăr să vezi dacă nu cumva te ajunge concurența din urmă. Toți ne dorim siguranță, previzibilitate, tihnă. Toți vrem să ne simțim protejați. E omenește. Și de aceea, de fapt, nu iubim capitalismul.

Nici nu trebuie. E nevoie doar să-l practicăm și să-l susținem. Pentru că e singura formă onestă de organizare economică și unica în care omul simplu, comun, fără calități speciale, fără mare talent social și fără “intrări” privilegiate, are o șansă de reușită. Re