Biserica ar trebui să lase Cezarul în plata Domnului

Biserica e acuzată, încă de pe vremea lui Ceaușescu, că ar fi “străpunsă” de serviciile de informații. În același timp se observă că e deosebit de “activă” în perioada electorală și face lucruri ce au legătură cu propaganda, cu care ar trebui să nu se ocupe, ca să nu aibă probleme de credibilitate.

Întrebarea este însă ce ar fi dacă ar dispărea orice umbră de suspiciune privind amestecul serviciilor? Biserica ar reveni la moralitatea care a consacrat-o și clasa politică – marcată de schimbarea de atitudine – ar legifera etic. De asemenea, predicile religioase – lipsite de influențe exogene – ar reuși să imprime societății o conduită corectă și plină de bun simț.

Să înțelegem bine, în condițiile actuale, în care activitatea economică suferă și distribuţia PIB nu generează prosperitate din cauza corupției, neîncrederea în stat și în Biserică constituie un element asupra căruia e necesar să fie atrasă atenția.

Și sigur că se poate face o paralelă între cum s-a micșorat numărul credincioşilor la nivel european și faptul că sistemul e mai puţin capitalist, cu tranzacţii derulate natural, prin intermediul mâinii invizibile a pieţei, despre care discuta Adam Smith. Dar mai important mi se pare ca habotnicia să fie direcționată spre a induce idei care să primenească clasa politică și să o facă să aducă a elită. Altfel, numărul enoriașilor se împuținează, deoarece Biserica își pierde credibilitatea.

Cu alte cuvinte, în prezent, când Biserica se mărginește să preia rugăciunile unor liceeni ce-l imploră pe Dumnezeu să ia bacalaureatul, fără a fi pregătiți, aceasta nu permite nici restructurarea, nici dezvoltarea societății.

Dacă însă individul în formare, pe lângă solicitarea ajutorului divin la examene, ar avea și acumulări educaționale, s-ar atenua cultul violenței care-i făcea în anii ’90 pe muncitorii manipulați să scandeze: “Nu ne vindem țara!” sau “IMGB face ordine!”. S-ar reduce rata criminalității, și actele antisociale în general, chiar și cele nepenalizate de lege, precum abuzurile.

Din păcate, când incidența lor nu scade se poate afirma că Biserica se complace într-un mod formal de a acționa și nu reprezintă o instituție ce ridică nivelul de conștiință. Iar cauza pentru care nu o face e că funcționează pe baza unor interese ce nu doresc acest lucru.

De aceea până când nu se va dezbăra de ele, Biserica va fi doar un instrument de control asupra maselor. Ceea ce-i o mare eroare. Doctrina religioasă e nevoie să fie privită ca un act educational, care nu trebuie exploatat în vederea manipulării conștiinței.

Din acest motiv și clasa politică nu prea are legătură cu elitismul și vădește un comportament de ev mediu. Prin intermediul Bisericii se încearcă câștigarea încrederii, dar acest lucru nu-i posibil fără să existe în societate o ierarhizare corectă a valorilor.

Iar cei care nu cred că rolul Bisericii ar fi acela de a ridica conștiința, e bine să se uite mai atent la discursul Papei. El dorește ca Biserica să nu mai fie o instituţie politică, ci un mod de a învăţa lucrurile. Şi lasă să se înţeleagă că educaţia e extrem de importantă.

Biserica merge, în general, pe dogme, e retrogradă, însă Papa Francisc are curajul să accepte teoriile ştiinţifice şi să le explice, face un pas interesant şi arată spre importanţa raţiunii.

Sugerează că ceea ce ştim deja trebuie să înţelegem bine. Iar pentru ceea ce nu cunoaștem există Dumnezeu. Suveranul Pontif e conștient că educaţia şi ştiinţa opresc erodarea Bisericii şi ancorează încrederea.

Credința ocupă un loc important în evoluția ființei umane și în afara ei omul își găsește foarte greu o cale de a evolua. De aceea, încercarea de a acapara un element atât de important și a canaliza evoluția societății într-un mod netransparent, dogmatic, ce urmărește anumite interese, e extrem de periculoasă.

O formă a acestui text a apărut și pe Profit.ro.