Ați auzit de Vilfredo Pareto? A fost un economist italian care a trăit între 1848 și 1923.  De fapt n-a fost doar economist, ci și inginer, sociolog, filosof etc.

Iar mie mi se pare foarte important conceptul lui Pareto privind alocarea optimă a resurselor, care se bazează pe trei judecăți de valoare:

a. Fiecare individ este cel mai bun judecător al propriei bunastari

b. Bunăstarea socială se definește numai prin intermediul bunăstării indivizilor

c. Bunăstarea indivizilor nu poate fi comparată

Noțiunea de optim paretian presupune acceptarea existenței ordonării preferințelor consumatorilor, dar nu pretinde nici o comparare, însumare a acestora.  Afirmarea optimului paretian este o cerința elementară de raționalitate.  Pareto emite judecata că un consumator efectuează o ordonare a preferințelor pe mulțimea consumurilor posibile care este convexă, maximizând funcția concavă a indicelui de utilitate.

Un alt principiu important dezvoltat de Pareto e cel al mobilității sociale. Economistul și sociologul italian a discutat de „la circulation des élites” (circulația elitelor).  Ceea ce înseamnă că întotdeauna există în vârful scării sociale persoane care sunt bogate și importante din punct de vedere politic, dar aceste per­soane – aceste elite – sunt mereu altele.

Acest fapt nu era valabil în societățile precapitaliste. În Evul Mediu o familie putea fi de aristocrați și  deține averi importante, putea fi o familie de prinți, duci, conți, marchizi sau baroni vreme de sute și sute de ani, independent de calitățile, talentele, caracterul sau morala sa.

Dar, într-o societate capitalistă, există o continuă mobilitate – săracii se îmbogățesc, iar descendenții lor își pierd averile și deveni săraci. Deci, funcționează meritocrația.