Politicienii pot promite orice ca să devină senatori sau deputaţi, că nu li se întâmplă nimic dacă nu se ţin de cuvânt. Dar într-o anumită măsură la fel de uşor mint şi cei care fac marketing, fără să păţească ceva.

Ei ar trebui să fie taxaţi de cumpărători, însă vorbim de marketingul unor corporaţii, care au acaparat pieţele, ce să le facă? Să pună mâna pe puşcă, cum a făcut Michael Douglas în pelicula Falling Down, când i-a ameninţat cu arma pe vânzătorii unei reţele americane de fast food pentru că mâncarea care i-a fost pusă în farfurie arăta mult mai rău decât în reclamă? Din câte ştiu americanii au dreptul constituţional de a purta arma, dar ca să-şi apere cu ele proprietatea nu să lupte împotriva marketingului mincinos, şi poate că din acest motiv regizorul filmului în care a jucat Douglas n-a îndrăznit să-l de-a drept exemplu, ci l-a omorât la final.

Oricum ar fi, marketingul vine în momentul de faţă cu soluţii apreciate de eşalonul managerial, dar care nu sunt eficiente pe piaţă, ceea ce arată că-i slab nu doar marketingul, ci şi managementul.  Ca o strategie de marketing să fie validă trebuie să fie intensivă, nu extensivă. Adică, atunci când nu există un produs pe o piaţă şi e introdus, oricâtă reclamă i s-ar face, marketingul n-are, practic, niciun merit. El arată cât e de capabil când reuşeşte să majoreze vânzările pe o piaţă saturată de mărfuri. Doar în aceste condiţii se poate vorbi de strategii eficace şi de câştigarea votul pieţei.

Din păcate, în momentul de faţă e “trendy” să se facă strategii de vânzări încrucişate. Se “împachetează”, de exemplu, un credit cu o asigurare de viaţă şi o pensie privată – precum o carte bună cu două proaste. Sau celor ce cumpără mâncare li se oferă vouchere la parfumuri. Oare de ce nu merg aceste strategii? Fiindcă în criză – în care România a intrat o dată şi a ieşit de 3-4 ori până acum, deşi nimic n-o arată – se achiziţionează, în special, bunuri de folosinţă imediată.

Asta cu precizarea că e pretenţios să spunem că pe piaţă se vând, în prezent, produse, dăm impresia de abundenţă. De fapt, puţinele mărfuri sunt asemănătoare până la identitate. În schimb, companiile consumă resurse imense pe marketing. Derulează campanii scumpe de promovare a produselor „noi”, în speranţa de a-şi consolida identitatea de brand şi de a se diferenţia de ceilalţi jucători din piaţă. Discursul de marketing a ajuns să înlocuiască aproape cu totul consistenţa produselor şi serviciilor.

Şi de ce nu sunt taxate minciunile de marketing? Fiindcă în loc să aibă cumpărătorii resurse cu ajutorul cărora să-şi manifeste preferinţele dintr-o varietate de bunuri, acestea le sunt luate de către politicieni cu taxe şi impozite şi redistribuite către clientela politică. Astfel dispare libertatea de a alege, în loc de 7-8 companii care se concurează pe un segment rămân două, deci, automat, varietatea de mărfuri se reduce şi, după ce resursele sunt luate şi distribuite prin raporturi de forţă, se constată că discursul de marketing seamănă leit cu cel politic.

Aşadar, cel care oferă resursele şi le distribuie către marketing sau PR-istul politic e acelaşi. Se ajunge ca atât marketingul corporatist, cât şi cel politic să profite de tarele democraţiei şi să lucreze cu majorităţi. Ce poţi să faci când vrei un produs mai bun, din discurs rezultă că aşa e, dar când îl achiziţionezi vezi că-i prost şi n-ai de unde să faci rost de altul bun? În această situaţie, soluţia e să nu-l mai cumperi deloc, ca să nu-i acorzi „recunoaşterea” de marfă, şi să nu uiţi să spui că vânzătorului că cea care merita să aibă respectiva denumire era produsul vândut în urmă cu 30 de ani. Iar în cazul politicienilor , soluţia e similară, să nu mergi la vot, pentru a nu-i oferi acestei clase legitimitate.

Atât marketingul corporatist, cât şi politicul n-ar trebui să lucreze cu majorităţi simple, ci cu utilitatea marginală. Fiindcă popoarele sunt compuse din individualităţi, nu din soldaţi încolonaţi, ce formează armate.

Iar tocmai pentru că vorbim de indivizi, liberi să aleagă, nu de o mulţime înregimentată, atât marketingul, cât şi politicianul ar trebui taxaţi atunci când mint.

Oare când vor funcționa partidele pe baza unor doctrine, atât politice, cât și economice? E greu de spus, dar până atunci se observă că toate formațiunile politice se prevalează de faptul România e un stat social. Indiferent că se autointitulează ca fiind de stânga sau de dreapta, partidele recurg la această sintagmă pentru a avea inițiativă legislativă.

Iată de ce nu se poate discuta nici de doctrine, nici de partide, ci doar de grupuri de interese. Pentru că, reiterez, cei ce își zic politicieni enunță la unison că România este un stat social. Afirmă că doresc să pună în aplicare această prevedere constituțională, care le permite să facă hazard moral și selecție adversă ca să-și poată satisface interesele cu ajutorul discreţionarismului.

Având în vedere cele spuse până acum nu e prea greu de văzut că niște formațiuni care nu sunt unite de ideologie seamănă mai mult cu niște structuri mafiote decât cu niște organizații politice. Nu e ca în trecut când persoanele care împărtăşeau idei similare despre o problemă cooperau, iar acest fapt purta numele de partid. Discursurile politice şi editorialele din ziare erau menite să convingă. Şi erau puţine motive pentru a crede că cineva nu putea s-o facă dacă poziţia sa era corectă şi ideile sale sănătoase. Acesta era punctul de vedere adoptat de către cei ce scriau regulile constituţionale la începutul secolului XIX.

În momentul de față, din păcate, situația e radical diferită de cea văzută pe vremea politicienilor interbelici. Ei au pornit de la idealuri, pe când în prezent vedem doar interese personale și de grup. Acestea sunt prezentate sforăitor ca fiind interes național, însă, în realitate, asistăm la un simplu exercițiu de marketing.

Similitudinea dintre politic și marketing este evidentă. Practic, au același modus operandi. Dar nu acest lucru e cel mai nociv, ci acela că marketingul distorsionează raportul cerere-ofertă. De aceea, începem să trăim în societăți din ce în ce mai corporatizate și angajații care suferă din cauza reprimării concurenței capătă din ce în ce mai mult aspect de roboței.

Aici intervine cea de a două distorsiune provocată de marketing. El stabilește ierarhiile. Îi orânduiește pe oameni, cuminţi, la locurile lor, inclusiv pe aceia care se ocupă cu disciplinele fundamentale, ce stau la baza progresului societății. Matematicienii, de pildă, devin analiști de date, puși în slujba rezultatelor marketingului. Adică, în loc ca mâna invinzibilă să dea direcţia pe baza cererii și a ofertei, iar marketingul să fie eventual în slujba pieţelor ori a celor pe baza cărora societățile realizează salturi calitative, el ia prim planul și ne pomenim că forma dictează asupra fondului.

Pentru a vorbi mai pe șleau,  prostituția pe care o reprezintă marketingul prin ceea ce face încearcă să fie propagată în întreaga societate ca urmare a faptului că el conduce.

Lipsa de moralitate e legată exact de acea distorsionare a raportului cerere – ofertă. La fel de grav, prostituţia stabileşte ierarhii de valori.

Orice formă ar îmbrăca, prostituţia are o mare problemă cu democrația, dar, mai ales, cu meritocraţia, deoarece induce un mod de organizare mult sub cel consacrat. Nici sistemele comuniste, nici acelea capitaliste nu consideră prostituția un element determinant. Principial vorbind, referindu-ne la respectivele sisteme, unele o tolerează, altele o neagă, dar nu îi conferă rol decisiv, deşi marketingul insistă să o promoveze în toate sistemele.

Din păcate pentru ele evită să arate că sunt perfectibile şi tocmai de aceea profită marketingul și impune prostituția. Nu este clar cum se vor dezvolta în continuare  și exact asta speculează marketingul și devine o forță. Cum arată acum lucrurile încă nu a devenit evident dacă marketingul e constructiv sau distructiv, dar ceva care sfidează legile naturii parcă ar putea fi inclus în a doua categorie.

Decizia de a înlocui marketingul ca element nodal al modului de dezvoltare, atât economic, cât și politic, este o decizie de securitate. E hilar ca un viitor savant să fie analist de date și, în general, nu poate fi evaluată o persoană inteligentă de una cu un intelect inferior. Calitățile ce pot fi utilizate de omul deștept sunt obstrucţionate de șeful obtuz de la marketing. Avertismentul pe care l-a dat Taleb este clar: încercând să înșeli, pe termen lung te vei păcăli chiar pe tine. Din acest motiv, în momentul de față societățile sunt manevrate de actori care le fac să evolueze cu frâna de mână trasă.

Şi pentru că discutam la un moment dat de “soldaţi încolonaţi”, ceea ce se numește în orice țară armată ar trebui să înțeleagă foarte bine aceste lucruri și să-și amintească ceea ce face o instituție militară atunci când sesizează pericole la nivel de apărare. Armata protejează modul în care sunt constituite statele, și în virtutea acestui prerogativ are datoria să identifice și să anihileze elementul care afectează securitate. Iar de această situaţie e nevoie să își dea seama atât statele, cât și organizațiile suprastatele, precum NATO, Rusia, Marea Britanie sau UE.