Politicienii noștri au impresia, ei despre ei, că ar fi carismatici. Dar cum enunțurile lor economice nu depășesc  optica omului obișnuit, se vede că, de fapt, n-au decât tupeu. Pentru a avea carismă le-ar trebui inventivitate și educație.

Ca să rezum, conducătorii noștri politici sunt niște oameni obișnuiți. De aceea cele mai multe “remedii” economice ale lor sunt cele care vin oricui. Dar Gustave Le Bon preciză, în cartea sa “Psihologia Multimilor”, că civilizațiile au fost create și conduse de o mică elită intelectuală, niciodată de mulțimi.

Forța acestora din urmă nu se manifestă decât în distrugeri. Acesta e motivul pentru care politicienii – apropiați de gândirea gospodinelor și meșteșugarilor – distrug mediul de afaceri. Și să nu se creadă cumva că au existat după 1990 politicieni care n-au stricat nimic. Ceea ce se poate spune este doar că unii au produs mai puține daune. Adică, au fost o idee mai educați. Însă nici ei nu pot fi considerați elită, ci tot gloată, pentru că, deși paguba n-a fost la fel de mare, tot s-au remarcat prin distrugeri.

În fine, dacă nu aveți încredere în spusele lui Gustave Le Bon, haideți să vedem părerea unei alte figuri emblematice, Ludwig von Mises. Potrivit acestuia concepția liberală a vieții sociale a creat sistemul economic întemeiat pe diviziunea muncii. Iar expresia cea mai evidența a economiei de schimb e așezarea urbană. În orașe, doctrina liberală a fost dezvoltată într-un sistem închegat și și-a găsit cei mai mulți susținători. Numai că dezvoltarea a condiționat la un moment dat burgurile să “importe” forță de muncă de la țară, care nu și-a putut însuși filosofia socială pe cât de repede a îmbrăcat o haină nou. De aceea – subliniază Mises – cetățenii neasimilați dinăuntrul cetății sunt mai amenințători decât barbarii care-i asaltau în trecut zidurile.

Cu alte cuvinte, dacă în 1920, 80% dintre români locuiau în mediul rural, pe vremea comunismului, când raportul a devenit brusc 55%-45% în favoarea mediului urban, puterea a fost luată tocmai de proaspeții imigrați la oraș, transformați în clasă muncitoare. Iar când conducătorii proletariatului au dat semne, în sfârșit, că trec de la instinct la rațiune și încep să-și manifeste interesul pentru educație, a avut loc o nouă schimbare care i-a propulsat în prim plan pe cei cu origine sănătoasă din eșalonul doi, mult mai viscerali și, implicit, mai distructivi.

Schimbând perspectiva, de la național la regional, se poate spune că motivele pentru care România e mai puțin dezvoltată decât Cehia sau Polonia au legătură cu apucăturile de turmă. Iată și de ce procentajul românilor cu viziune intervenționistă de stânga e mult peste cel al cehilor sau polonezilor. Și, cu cât politicienii sunt mai apropiați de instinctele mulțimii, cu atât mediul economic e mai politizat, și distrugerile-s mai mari.