Evaziunea e legitimă apărare, nu fraudă

Am căutat pe google ce reprezintă evaziunea fiscală şi spălarea de bani şi am găsit un editorial al lui Sorin Pâslaru, în care redactorul şef al Ziarului Financiar punea semnul egal între evaziune şi fraudă. Mi-am dat seama că nu-s de acord cu ideea asta, fiindcă banii colectaţi sub formă de taxe nu sunt ai statului, ci ai contribuabillilor. Guvernul doar îi gestionează. Iar când cei care contribuie la fondul gestionat de stat observă că-s înşelaţi şi refuză să-i mai dea administratorului bani pe mână, e moral să fie ei acuzaţi de fraudă? Şi în definitiv pe cine pradă? Îşi pot fura propriii bani?

Am ajuns cu discuţia la afirmaţia politicienilor potrivit căreia legea ar conţine şi norma morală. Adică, atunci când nu-ţi achiţi taxele, încalci legea, deci şi morala, şi meriţi să fii condamnat. Asta însă cu condiţia ca morala să corespundă principiilor etice. Iar, la noi, etica arată că nu-i bine să-i dai bani celui ce îţi investeşte taxele în cele mai scumpe autostrăzi din Europa. E ca şi cum a-i susţine activitatea infracţională.

Dacă guvernul strânge bani dintr-o anumită zonă, normal ar fi să ofere, în schimb, bunuri. Dacă n-o face înseamnă că politicul se amestecă în economie, doar ca să o mulgă. Iar ingerinţa sa reprezintă o încălcare a separaţiei puterilor în stat. Guvernul e un organism economic nu politic, politic e doar sprijinul care i se acordă şi nu trebuie să împieteze funcţionarea.

Încă o idee. Bugetul statului şi Bursa se ocupă cam de aceleaşi lucruri. Când oamenii nu pot face ceva de unii singuri, pun mână de la mână şi finanţează proiecte mari, precum construcţia de autostrăzi. Dar ce diferenţă e între banii contribuabililor şi cei ai acţionarilor. Pe când administratorii privaţi le înapoiază acţionarilor banii pe care nu-i pot investi, statul îi cheltuieşte pe toţi la final de an.

Şi apropo de noţiunea de bani spălaţi, în definitiv aceştia intră în economia reală. Oare ce-i mai important să aibă statul bani sau oamenii locuri de muncă?

Articol apărut inițial în Jurnalul pe 4 februarie 2015