Generații de sacrificiu…degeaba

Romanii i-au cucerit pe daci după o luptă curajoasă relevată pe Columna lui Traian, dar au încercat să-și impună dominația în teritoriul ocupat pe un fond de stabilitate. Din acest motiv, după distrugerea Sarmizegetusa Regia au înființat Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în încercarea unei tranziții cât mai line.

Menținerea numelui și a obiceiurilor pământului a urmărit un proces de continuitate, astfel încât să nu existe – pe cât posibil – generații de sacrificiu.

Dar nu același lucru s-a întâmplat după cea de-a doua mare conflagrație a secolului trecut. Fără a avea neapărat o influență externă conducătorii postbelici ai României au arătat o lipsă de respect pentru tradiție.  De aceea se pare că cea mai mare problemă cu care ne confruntăm se concentrează la nivelul calității umane a decidenților politici, care au reușit să-i pervertească inclusiv pe aceia ce trebuiau să vegheze asupra interesului național.

Spre deosebire de perioada romană, regimurile din ultimii 75 de ani au scos generații de sacrificiu “pe bandă”. Fie că e vorba de cei care au călit oțelul, de cei ce strigau hei-rup la Bumbești-Livezeni, de cei denumiți decreței sau de aceia din perioada postcomunistă se pare că toți au căzut victime promisiunilor fără acoperire ce au făcut din generațiile de sacrificiu un fenomen peren.

Concluzia ce se poate trage este, uitându-ne la rezistența dârză a dacilor, apreciată de cuceritorii romani, că dacă așa ceva s-ar corobora cu expertiza n-ar trebui să mai discutăm de generații de sacrificiu. Care, din câte se observă, se sacrifică degeaba. 

Cred că e un moment bun să readuc în atenție cuvintele Regelui dintr-un interviu acordat Revistei Capital în 1994: “Dacă se continuă aşa cum e acum, nu ajung douăzeci de ani, cum spunea Brucan. O să dureze şi mai mult de douăzeci de ani.”

Dar aceste fraze erau urmate de încă una: “Dacă se face o schimbare radicală, lucrurile o să meargă mult mai repede”. Din păcate, nu s-a recurs la terapia de șoc din Polonia lui Balcerowicz. Și se observă că suntem rămași în urmă din cauza mentalității conducătorilor, dar și ei au poporul pe care-l merită. Românii își doresc, în continuare, pe cineva care să-i îndrume, fără să aibă nevoie de educație-conștiință-autodeterminare.

Polonezilor, cărora le-a fost cultivat spiritual antreprenorial încă înainte de șoc, vin în România ca investitori străini, în timp ce noi plecăm în Europa obedienți, cum ne-au învățat baronii de acasă, pe post de slugi. Dar aceste aspecte le-am mai dezbătut, aș vrea să adaug că atât timp cât ai un mod de funcționare fundamental bun, fără grele moșteniri, viitorul nu te va lua prin surprindere. Acesta se va derula sub semnul stabilității și transparenței ca și prezentul, în contextul unor premise clare. Nu este, din nefericire, cazul românilor, care trăiesc într-o perioadă în care anumite persoane știu mai bine ce le rezervă viitorul decât prezentul și vor să-l exploateze pe cel din urmă pe seama fundamentelor, care, cu siguranță, că vor exista.

Ceea ce e o mare farsă, ba de-a dreptul o fraudă, în condițiile în care utilizezi niște noțiuni și aduci în discuție fundamente pe care nu le ai, dar vorbești de ele ca și cum le-ai avea, și pe o bază falsă, cu pielea ursului din pădure vândută de “experții” în marketing, pui pe picior de egalitate înțelegerea prezentului și a viitorului, de parcă te găsești la același nivel de coerență ca să le poți trata similar.

Ei cam asta spunea și Mihai I cu: “Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”. El arată că se ia defectuos din potențialul viitorului pentru a se subvenționa un prezent prost gestionat. Și de aceea e bine să mergem mai în vechime pentru a observa că romanii i-au cucerit pe daci, dar și-au impus dominația pe un fond de stabilitate. Menținerea obiceiurilor a urmărit continuitatea, să nu existe generații de sacrificiu.

Spre deosebire de conducătorii postbelici ai României – indicați și de Rege – care au dezavuat tradiția. De aceea, principala noastră problemă e legată de calitatea decidenților. Din acest motiv, spre deosebire de perioada romană, regimurile din ultimele 15 cincinale au scos generații de sacrificiu “pe bandă”. Fie că-i vorba de cei care au călit oțelul, de cei denumiți decreței sau de aceia din perioada postcomunistă, toți au căzut victime promisiunilor fără acoperire ce au făcut din generațiile de sacrificiu un fenomen peren cu care se subvenționează prezentul.

Dacă nu credeţi ceea ce zic haideţi să ne uităm din nou la discursul părintelui-fondator Eugeniu Carada. Are şi România aşa ceva, nu doar Statele Unite au, e vorba de Carada, Brătianu sau Rosetti, de paşoptiştii şi postpaşoptiştii din cartea de istorie, în care n-au loc conducătorii actuali!

Potrivit lui Carada: „Criza noastră financiară nu provine atât din lipsa resurselor, cât din lipsa spiritului unei adevărate economii în bugetul cheltuielilor noastre, din reaua și nedreapta noastră sistemă de impozite, din legile vicioase de percepțiune, din neorganizarea institutelor de credit, din care cauză comerțul și industria țării sunt în decădere. Vom îmbunătăți finanțele noastre, mai cu deosebire îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole și comerciale, care să ridice comerțul, industria, agricultura; să redea viață prin stimularea și înlesnirea tranzacțiilor private, precum și a lucrărilor publice ale Statului și ale județelor. Fără un comerț, fără o industrie prosperă, un stat nu poate înainta; fără căi de comunicare și institute de credit, acelea nu pot prospera. A constitui dar creditul, a completa sistema noastră de șosele este mijlocul cel mai bun de a înlesni producerea, de a efteni exportarea productelor noastre. Cu acest mod de viață dat agriculturii și industriei noastre, vom mări avuția particulară și prin aceasta chiar vom înmulți și resursele tezaurului public”.

Carada spune că trebuie să se dezvolte business-ul în zona tradable ca să se poată pretinde bani la buget. Altfel se ajunge în situaţia împăratului roman Vespasian, care când a fost întrebat de fiul său Titus cum poate să taxeze latrinele a răspuns că banii n-au miros.