La Bursă se investește, nu se joacă ca la cazinou!

Economia României e subcapitalizată, motiv pentru care a importat economisiri şi creditul în valută a fost pentru o bună perioadă mai mare decât cel în lei. De asemenea, fiindcă piaţa de capital autohtonă nu avea suficiente resurse să-i ofere, statul român a emis obligaţiuni pe piaţa internaţională de capital. Dar în ciuda evidentei lipse de capital, guvernul continuă să reprime constituirea sa, în condițiile în care impozitează dobânzile şi creşterea de preţ a activelor pe Bursă.

În fine, în mass-media românească s-a statornicit ideea că investitorii la Bursă sunt un fel de jucători la cazinou.  

Dependenți de adrenalină, aceștia nu ar face decât să parieze sume imense la voia hazardului, dornici de îmbogățire, pe ideea “ori la bal, ori la spital”.

Nimic mai fals. Investițiile la Bursă reprezintă muncă și pricepere, nu rămășaguri la păcănele.

Investitorii profesioniști, fie ei individuali sau instituționali, studiază și monitorizează cu cea mai mare atenție evoluția și activitatea companiilor listate, pentru a le înțelege potențialul de succes în business.

În acest fel, ei prestează un serviciu de cea mai mare importantă pentru sănătatea economiei, respectiv selectează pentru finanțare acele companii care se achită cel mai bine de datoria de a satisface preferințele și nevoile consumatorilor.

Pentru că profitabilitatea și aprecierea acțiunilor unei firme de aici provin, în economia de piață: de la capacitatea de a satisface clienții.

Pe lângă asta, profesioniștii administrării activelor le oferă și neprofesioniștilor șansa de a beneficia de expertiza lor.

Prin intermediul fondurilor mutuale, cu ajutorul cărora oricine poate căpăta acces, cu costuri și riscuri rezonabile, la un “coș” de acțiuni și obligațiuni din piață fără bătaia de cap de a le cumpăra direct.

Poate că ziariștii ar ști aceste lucruri dacă grupurile media unde lucrează ar fi listate la Bursă!

Dar nu doar ei au o problemă cu investițiile la Bursă, considerate pariu la tripou, ci și bancherii.

Atunci când sunt întrebaţi de ce cele mai multe bănci româneşti nu-s cotate la Bursă, ei răspund că sunt membre ale unui grup internaţional şi că e listată banca-mamă. Asta chiar și atunci când li se amintește că în absenţa cotării la Bursă nu avem niciun indiciu al valorii de piaţă al respectivei afaceri bancare din România. Ceea ce înseamnă că argumentul adus de bancheri este eronat, deoarece absenţa valorilor de piaţă pe componentele unui conglomerat nu face decât să îngreuneze determinarea valorii la nivelul întregului grup.

Dar apropo de dependența de adrenalină ce generează pariurile sau mai degrabă de testosteronul în exces, cel pe care a dat vina Christine Lagarde – actualul președinte al Băncii Centrale Europene și fostul director executiv al Fondului Monetar Internațional – că a generat ultima mare criză financiară.

Trecând peste faptul că nu tradingul a greșit, ci statul și marketingul ce au pus în brațele celor din trading floor bani cu care să se descurce și doar competența lor a făcut să fie micșorat pe cât posibil riscul, discursul lui Lagarde ar trebui înțeles și din perspectiva de titular al portofoliului Finanțelor deținut în Franța în guvernul François Fillon.  

Fiscul și piața de capital se găsesc într-o relație de concurență, pe care primul organism vrea să o reprime ca să-i ia banii celui de-al doilea. Acest fapt vine într-un context în care bugetul statului şi Bursa se ocupă cam de aceleaşi lucruri. Când oamenii sunt în imposibilitate de a face ceva de unii singuri, pun mână de la mână şi finanţează proiecte mari, precum construcţia de autostrăzi, după exemplul căilor ferate edificate de Vanderbilt în Statele Unite cu bani privați, luați de pe piața de capital.

Ce mare diferenţă este însă între banii contribuabililor şi cei pentru care managerii trebuie să răspundă în faţa acţionarilor! Pe când administratorii le înapoiază acţionarilor disponibilitățile pe care nu le pot investi, statul îi cheltuieşte pe toţi la sfârșit de an şi, eventual, mai pune o taxă ca să mai facă rost de alţii.

Timp în care cei ce refuză să plătească impozitul, fiindcă proiectul şi administratorul nu le inspiră încredere, sunt acuzaţi de fraudă fiscală, deși, în cazul de față, pare a fi vorba mai mult de legitimă apărare. 

E bine de subliniat că investiţii, investitori şi burse există, practic, de când lumea. Însă doar apariţia capitalismului a dus la democratizarea activităţii de investire, aşa cum a democratizat economia în ansamblul său. Până la capitalism, resursele şi capitalul erau concentrate în mâinile unor caste dominante extrem de restrânse din punct de vedere numeric, în vreme ce imensa majoritate a populaţiei se afla în diferite relaţii de servitute şi îi era, de iure şi de facto, blocat accesul la acumularea de capital, practicând exclusiv o economie de subzistenţă.

Democratizarea economică adusă de capitalism şi de revoluţia industrială a lărgit extraordinar de mult numărul de oameni implicaţi activ şi liber în activităţi economice lucrative. Pături din ce în ce mai largi ale populaţiei au depăşit stadiul economiei de subzistenţă şi au devenit capabile să economisească, să pună deoparte surplusul de venituri rămas după satisfacerea nevoilor de consum.

Din păcate, democrația politică și cea economică tind să intre în conflict. Mai ales când aleșii poporului, ce transmit voința politică a democrației prin reprezentanți, îi acuză pe cei care refuză să le dea bani pe mână de evaziune și îi împiedică să alimenteze fondurile mutuale pentru a pune la dispoziția bugetului statului resursele. Chiar dacă investițiile publice sunt adesea politizate, așa cum remarca – la o conferință susținută în România – Leszek Balcerowicz, artizanul terapiei de șoc din Polonia. Care adăuga că politicienilor le place să fie populari, acesta e un lucru normal, dar ceea ce aduce popularitate politicienilor poate să dăuneze economiei.

Ce ne facem însă că la un moment dat, nu doar băncile comerciale, ci și cele centrale erau cotate la Bursă. Așa  cum mai sunt în prezent Banca Belgiei sau cea a Greciei. Dacă ar fi să ne luăm după ce apare în presă ar rezulta că e mai bine că celelalte bănci centrale din Uniune nu-s listate, fiindcă dacă ar fi s-ar putea să se joace la Bursă ca la cazinou cu acțiunile lor.