Pe strada Doamnei, după intersecția cu Eugeniu Carada se găsește Palatul Băncii Marmorosch, Blank & Co.
La vechea bancă a lui Jacob Marmorosch, înființată în 1848, s-a asociat Mauriciu Blank, în 1874, când societatea era legată de banca vieneză Loebel. Banca se asociază cu Pester Ungarische Commerzial-Bank și Darmstaedter Bank în 1899, iar mai târziu cu Berliner Handels-Gesellschaft.
În 1904, Banca Marmorosch, Blank & Co devine societate anonimă. Alături de ultima bancă berlineză și numele deja vehiculate, ar mai trebuie menționați printre acţionari P.S. Aurelian și J.G. Cantacuzino. Capitalul străin deținea aproape 80% din acțiuni, dar asta cu precizarea că după Primul Război Mondial a scăzut influența capitalului austriac și a crescut cea a celui francez, prin intermediul Banque de Paris et des Pay-Bas.
Banca avea direct și prin subsidiara Banca Industrială participații la 10 bănci, 8 societăți de construcții, 12 societăți pentru industria alimentară, 3 societăți de industrie extractivă, 4 – pentru industria lemnului și hârtiei, 11 – metalurgice și mecanice, două de pielărie, 5 – petroliere, o societate de asigurare, 4 – de transporturi, 13 – diverse, în total 75.
Dar gradul de dependență al băncilor la care Marmorosch, Blank & Co deținea acțiuni era diferit din cauza concurenței acerbe cu Banca Românească. Dacă la unele era redusă, precum la Banca Viticolă a României, altele îi erau subordonate, precum Banca Moldovei din Iași sau Banca Centrală din Ploiești.
Strada Doamnei a fost redenumită în interbelic, în memoria marelui bancher, Mauriciu Blank. Premierul I.I.C. Brătianu i-a cerut lui M. Blank părerea în legătură cu trimiterea tezaurului românesc la Moscova, iar bătrânul bancher i-a spus să nu facă asta sub nici o formă şi a susţinut că e mai sigur să-l trimită în Marea Britanie.
Din consiliul de administrație al Marmorosch, Blank & Co au făcut parte cinci prim miniștri: Tache Ionescu, Alexandru Vaida-Voievod, general Constantin Coandă, Constantin Argetoianu, I.G.Duca.
Prăbușirea băncii vieneze Creditanstalt în 1931 și-a transmis unda de șoc asupra Marmorosch, Blank & Co. Regele Carol al II-lea și lobby-ul francez au intervenit pentru salvarea ei cu ajutorul unui sindicat bancar. Însă proiectul de a participa la finanțarea sindicalizată a eșuat din cauza opoziției finanței liberale în frunte cu Banca Românească, aflată de mulți ani în concurență cu Marmorosch, Blank & Co. În cele din urmă banca a fost ajutată să ramburseze ceea ce avea către creditorii externi pe seama cedării de către stat a monopolului distribuirii tutunului și sării.
