Sistemul de irigații/drenaj din fonduri europene trebuie să fie obiectivul zero al Guvernului

Cum rămâne cu adaptabilitatea? De ce credem noi că trebuie conservat un echilibru static, cel de acum? De unde știm că echilibrul climatic pe planetă nu e dinamic și din punctul de vedere al evoluției speciilor și mutațiilor acestora avem perioade când unele dispar și altele apar?

Echilibrul dorit nu e cumva whishful thinking, bazat pe neînțelegerea în profunzime a fenomenelor? De unde deducem că subțierea stratului de ozon are legătură în mai mare măsură cu poluarea generată de noi – și de aici ajungem la ideea că ne trebuie mașini electrice – în loc să fim conștienți că respectivul fenomen poate fi legat de cauze exogene, de o „poluare” exterioară, cum ar fi de, de pildă, amplificarea radiațiilor cosmice? Oare nu se polarizează energii și se capacitează un adevărat aparat de „informare” pornind de la premise greșite?

Dacă ne-am lăsa mai puțin influențați de marketing și propagandă și am urmări emisiuni științifice, am afla – reamintesc – despre un fenomen care s-a numit mica eră glaciară. Între 1250 și 1850 nu circulau automobile, nu fumegau coșurile fabricilor și nu decolau avioane și nave spațiale, dar a avut loc o modificare bruscă a temperaturii terestre. Oamenii de știință spun că din cauza scăderii activității solare și a creșterii activității vulcanice.

Dar oricare ar fi cauzele cert este că nu mai sunt ierni cu zăpada cât casa. Ghețarii se topesc, Gulf Stream – curentul Golfului – cu rol important în modelarea climei, se încetinește. Pe coastele continentelor clima temperat-oceanică ar putea să n-aibă atât de mult de suferit, dar, în interior, țări precum Grecia sau Bulgaria ar putea să cadă victimele deșertificării.

România, din fericire, are un bazin hidrografic bine diversificat și ca urmare a acestui fapt ar putea să nu împărtășească soarta celor din sud. Pentru asta însă ar trebui să se apeleze pe scară largă la fonduri europene pentru construcția unui sistem de irigații/drenaj. Mai ales că proiectul canalului Siret – Bărăgan a fost „servit” de regimul comunist, după o idee din 1912 a profesorului la Școala Politehnică Alexandru Davidescu și o inițiativă interbelică a celebrului inginer Dimitrie Leonida. Ba chiar s-au realizat 20 km din cei 198 ai canalului care ar iriga o zecime din suprafața unei țări cu, poate, cea mai bună rețea hidrografică din UE. Însă în ciuda acestui fapt și a celui că jumătate dintre români locuiesc la țară, avem deficit de produse agroalimentare. Dacă ar fi să dăm crezare teoriilor conspirației am putea zice că avem o țară sabotată. Dar firește că nu spunem asta, fiindcă presa se bazează pe dovezi și nu pe impresii.