Umorul românesc are două figuri care, deși aparțin unor epoci diferite, se întâlnesc în aceeași zonă de rafinament, inteligență și finețe: Mircea Crișan și Ion Pribeagu. Amândoi au ridicat nivelul cultural al publicului printr‑un umor care nu strivește, ci luminează. Ei au făcut stand‑up înainte ca termenul să existe, fiecare în felul lui: Crișan pe scenă, cu monologuri satirice, Pribeagu pe hârtie, cu epigrame care mușcau elegant.

Cine au fost cu adevărat

• Mircea Crișan – numele real Mauriciu Kraus, actor de cabaret, maestru al monologului satiric. A emigrat în Germania, unde a devenit celebru în spectacolele de varietăți și în cabaretele vest‑europene.
• Ion Pribeagu – numele real Isac Lazarovici, epigramist, poet umorist, figură emblematică a Bucureștiului interbelic. A emigrat în Israel, unde a continuat să scrie și să fie apreciat de comunitatea românească.

Poantele lui Mircea Crișan

• Despre cetățenii socialiști: „În socialism există trei feluri de cetățeni: unii care sunt în pârnaie, unii care au fost și unii care o să fie.”

• Despre deținuți: „Se întâlnesc doi deținuți în celulă. – Tu cât ai primit? – 25 de ani. – Pentru ce? – Pentru nimic. – Ești nebun? Pentru nimic se dau doi! – Știu… dar eu am mai comentat.”

• Despre medicină: „Doctorul mi‑a zis să mă las de băutură, de fumat și de femei. I‑am zis: dom’ doctor, dar eu n‑am nimic! El: Știu, dar vreau să vă țin sănătos.”

• Despre tehnică: „Mi‑am cumpărat televizor color. Acum văd aceleași prostii… dar mai frumos.”

• Despre muncă: „La serviciu am primit o primă. Nu pentru că am muncit bine… Pentru că șeful a zis că dacă tot nu fac nimic, măcar să fac asta cu stil.”

• Despre libertatea de exprimare: „La noi, libertatea de exprimare e garantată. Poți să spui ce vrei. Important e ce înțelege cel care ascultă.”

• Despre viață: „Am decis să fiu optimist. Pesimistul vede tunelul. Optimistul vede lumina. Eu văd trenul.”

• Despre limbă: „Toți românii, atât cei de acasă, cât și cei diaspora, toți suntem legați de limbă.”

• Despre soții: „Soția e acea ființă bună, blândă, dulce, care ia parte la jumătate din necazurile tale, pe care nu le-ai fi avut dacă nu te-ai fi însurat.”

Poantele lui Ion Pribeagu

• Despre căsătorie: „Căsătoria e o loterie… numai că la loterie ai șanse să câștigi.”

• Despre frumusețe: „Frumoasă e femeia… dar și mai frumoasă e când pleacă.”

• Despre viață: „Viața e scurtă. Dar dacă o trăiești prost… ți se pare lungă.”

• Despre prieteni: „Prietenul adevărat e acela care știe totul despre tine… și totuși te mai salută.”

• Despre bani: „Banii n‑aduc fericirea… dar o întrețin foarte bine.”

• Despre politicieni: „La noi, politicienii promit poduri… chiar și acolo unde nu e apă.”

• Despre femei: „Femeia e ca o umbră: dacă o urmărești, fuge. Dacă fugi tu… te urmărește.”

• Despre bătrânețe: „Bătrânețea e atunci când îți aduci aminte tot… dar nu‑ți mai folosește la nimic.”

Scrisoarea către Gheorghiu‑Dej – Ion Pribeagu

Înainte de a emigra în Israel, în 1962, Pribeagu a trimis o scrisoare în versuri către Gheorghiu‑Dej, cerând pașaport. Din ea circulă fragmente celebre, precum:

„Am depus actele toate/ Și bilet de sănătate, /Și fotografii recente, /cazierul cu amprente, /Plus biletul de vaccin /Că n-am fost supus străin, /Note bune la purtare, /Ordinul de concentrare, /Act de naștere‑al lui tata, De la fisc pe cinci ani plata. /Anexez aici chitanța/Că‑s la zi cu Manutanța, /Am dovada de la ‘Sacra’ /C‑am trăit bine cu soacra, /Că n‑am bloc, că n‑am moșie, /Că n‑am stat la pușcărie, /Că n‑am fost nici beat, nici mort./ Am și act de cununie Și‑mi mai trebuie‑o hârtie, /Doar atâta: Pașaport.”

Reacția conducerii a fost memorabilă. Gheorghiu‑Dej a citit scrisoarea în ședința Biroului Politic. Maurer, Drăghici, Apostol — toți se prăpădeau de râs. Numai Iosif Chișinevschi stătea încruntat.

– „Mă, tu de ce nu râzi?”, l‑a întrebat Dej. – „E un dușman al țării, acest Pribeagu.” Dej, amuzat: – „Mă, ce fel de ovrei ești când n‑ai pic de umor?”

Și i‑a aprobat lui Pribeagu plecarea.

De ce ridicau nivelul cultural?

Pentru că umorul lor nu era doar amuzant, ci educativ. Crișan demasca absurditățile epocii prin inteligență, nu prin agresivitate. Pribeagu educa gustul publicului prin eleganță, concizie și spirit.

Amândoi au reușit să facă ceea ce puțini pot: să spui adevărul râzând, fără să rănești.