Iată o declaraţie care pare să arate că statul social e în pericol: România va avea, în 2017, cele mai mici venituri din taxe şi impozite de când există statistici de acest gen, de mai bine de 20 de ani, de 25,4% din PIB, mult sub media europeană de 40% din PIB, din cauza reducerilor de taxe şi impozite. Sau, în fine, nu ştiu dacă neapărat autorul afirmaţiei plânge pe umărul celor ce urmează să fie protejaţi de impozitarea progresivă, dar, fiindcă îndeamnă la intervenţionism, n-are, cu siguranţă, cum să fie considerat liberal.

Şi totuşi în materialul de opinie de faţă nu atât persoanele şi luările lor de poziţie mă preocupă, cât necesitatea de a explica cum de resimt românii și investitorii străini o povară fiscală grea, însă veniturile fiscale n-o vădesc când se raportează la PIB? Păi, cine știe, poate că nu veniturile sunt problema, ci e baza de raportare umflată: Produsul Interrn Brut?!

Pentru că după ce PIB-ul României a crescut de la 41 de miliarde de euro în anul 2000, la 61 în 2004, s-a accelerat brusc la 142 de miliarde până în 2008. După care corecția din anul de recesiune 2009 a fost de mici dimensiuni, dacă luăm în calcul că PIB-ul s-a ajustat la 120 miliarde, iar apoi a urcat la 150 de miliarde de euro în 2014, şi se va plasa probabil la 181 în 2017.

Coincidența face însă că în paralel cu PIB-ul să fi crescut și prețul activelor imobiliare. Oare de ce? Pentru că atunci când prețul unui activ se mărește, el poate fi pus garanție la bancă și se obține pe baza lui credit. Apoi, cu banii împrumutați, se cumpără alte active și prețul imobilelor urcă mai abrupt. Iar, la sfârșit, ce să vezi? PIB-ul “explodează”!

Bineînţeles că în discuție nu trebuie să uităm de cursul de schimb. În 2004 era cam ca acum, peste 4 lei/euro, dar după aceea s-a dus spre 3. Un curs în scădere stimulează liniile de credit de la banca-mamă la subsidiare – pe care metodologia le include în categoria investițiilor – să devină împrumuturi interne, pentru a se vedea limpede pe seama căror lichidități a urcat prețul activelor. Așadar ce a umflat PIB-ul României? Emisiunea de monedă, pe seamă garanțiilor supraevaluate.

A venit însă anul 2009, PIB-ul ar fi trebuit să se întoarcă spre nivelul de echilibru din 2004, în lipsa finanțării din exterior, numai că s-a inventat Programul Prima Casă care să conserve prețul activelor, ceea ce a limitat corecția PIB…

Iar faptul că activele imobiliare sunt încă supraevaluate se vede când privim spre creditele neperformante, pe care o bună perioadă de timp băncile mai mult le-au reeșalonat, decât au executat garanțiile. Deci, diferența între cât de mare e PIB-ul și cât de mic ar trebuie să fie, se ascunde în sistemul bancar.

Și, firește, că la un PIB mai apropiat de 60 de miliarde, decât de 140, s-ar vedea că veniturile fiscale nu reprezintă un sfert din acesta, ci se găsesc peste media UE, că suntem supraîndatoraţi, nu subîndatoraţi, că deficitul bugetar a fost mult mai mare în ultimii ani…

Nu e prima oară când spun că veniturile fiscale doar par a fi reduse, și, de fapt, nu-s. Data trecută mi s-a replicat că așa cum e “umflat” PIB-ul, la fel sunt și veniturile bugetare și că raportul dintre ele se păstrează.

Problema este însă că veniturile fiscale și PIB-ul nu au același deflator, pentru că în vreme ce PIB-ul a fost împins în sus de valoarea patrimoniului, nivelul mai mare decât cel firesc al activelor imobiliare acționează invers asupra veniturilor, în general, și al veniturilor fiscale, în special.

Și o altă explicație pentru care veniturile fiscale n- au avut același deflator ca PIB-ul, a fost dată, în cea mai mare parte a perioadei de care discutăm, de cheltuielile nerentabile ale statului.

Ce a construit statul a costat de cinci ori mai mult decât a făcut. În timpul acesta s-au plătit cu întârziere şi, implicit, s-au decapitalizat furnizorii. Statul a făcut arierate, iar furnizorii au avut mai puţine resurse de rulat, până s-au trezit în incapacitate de a plăți impozite, care constituie venituri la buget.

Ca s-o spun pe scurt, lipsa de performanță în cheltuirea banului public reprezintă principala chestiune ce trebuie soluţionată, dar în loc să se spună că guvernul trebuie să convingă companiile şi menajele că merită să le “strice” cash-flow-ul, se arată sec spre relaţia matematică dintre veniturile fiscale şi PIB, care are o mare problemă la numitor.